Glosar
Glosar
Termeni de astronomie, explicați pe scurt.
- NGC 1432/35
- Vd. infra: Pleiadele.
- Nadir
- punctul de pe sfera cerească reprezentativ al direcției verticale descendente, adică punctul de pe sfera cerească aflat chiar dedesubtul observatorului. Este opusul Zenitului.
- Nebuloasa Cap de Cal
- cunoscută oficial sub numele de Barnard 33 (IC 434 desemneză nebuloasa de emisie din ultimul plan), este o nebuloasă obscură din constelația Orion. Este situată chiar sub Alnitak (ζ Ori), steaua cea mai la est a Centurii lui Orion.
- Nebuloasa Orion
- cunoscută ca M42 sau NGC 1976, este un nor difuz care strălucește în emisie și în reflexie, în centrul constelației cu același nume.
- Neptun
- cea de-a opta planetă a Sistemului Solar, situată la o distanță medie de 4,4967 miliarde km de Soare și circa 4,347 miliarde km de Pământ.
- Norul Interstelar Local
- nor interstelar, în care se deplasează Sistemul Solar. Măsoară circa 30 de ani-lumină.
- Norul lui Oort
- vastă mulțime sferică ipotetică de corpuri situată aproximativ de la 20.000 - 30.000 de unități astronomice până la peste 100.000 ua, cu mult dincolo de orbitele planetelor cunoscute și Centura Kuiper.
- Numărul Wolf (cunoscut și ca Numărul Zürich)
- metodă de determinare a numărului de pete solare și a grupurilor de pete solare de pe suprafața Soarelui.
- Nunki
- steaua σ Sagitarii.
- navigație spațială
- vezi astronavigație.
- navă cosmică (sau spațială)
- vezi astronavă.
- nebuloasă
- obiect ceresc compus din gaz rarefiat, ionizat sau din praf interstelar.
- nebuloasă de absorbție
- Vd. infra: nebuloasă obscură.
- nebuloasă de emisie
- nor de gaz ionizat în mediul interstelar care absoarbe lumina unei stele calde apropiate și care o reemite sub forma unor culori variate cu energii mai joase.
- nebuloasă de reflexie
- nor de praf interstelar care reflectă lumina unei sau mai multor stele vecine.
- nebuloasă obscură
- regiune în care praful interstelar pare că se concentrează în nori mari care apar în regiuni sărace în stele. Nebuloasele obscure pot fi văzute dacă întunecă o parte a unei nebuloase de emisie sau de reflexie (cum este nebuloasa Cap de Cal, din constelația Orion), sau dacă blochează lumina emisă de stele din ultimul plan (cum este nebuloasa Sacul cu Cărbuni, din constelația Crucea Sudului). Alte denumiri: nebuloasă întunecată și nebuloasă de absorbție.
- nebuloasă planetară
- nebuloasă de emisie constituită dintr-o cochilie de gaz în expansiune ejectat de o stea la sfârșitul vieții, în tranziție de la starea de gigantă roșie la starea de pitică albă în timpul ramurii asimptotice a gigantelor.
- nebuloasă întunecată
- Vd. infra: nebuloasă obscură.
- nod
- punct de intersecție al orbitei unui corp ceresc cu planul principal al sistemului de referință (de regulă ecliptica).
- nod ascendent
- punctul în care traiectoria aparentă unui astru traversează ecliptica din emisfera cerească sudică spre emisfera nordică.
- nod descendent
- punctul în care traiectoria aparentă unui astru traversează ecliptica de la nord la sud.
- nod lunar
- punct pe orbita Lunii, în care acesta traversează ecliptica.
- nopți albe
- nopți luminoase, caracteristice zonelor subpolare (situate între 50 și 65° N și S), unde, în perioada solstițiului de vară, nu se produce noaptea o întunecare completă, deoarece Soarele nu coboară prea mult sub orizont.
- nor molecular
- nebuloasă interstelară care are o densitate și o talie suficientă pentru a permite formarea de H2, hidrogen molecular.
- novă
- stea care devine, pe neașteptate, extrem de strălucitoare. Această luminozitate puternică nu durează decât câteva zile, după care steaua își reia apoi, în mod treptat, strălucirea inițială.
- novă pitică
- un tip de stea variabilă cataclismică constituită dintr-un sistem strâns de stele binare, dintre care una din componente este o pitică albă, care acretează materia companionului său.